#Avocat
Servicii juridice de cea mai bună calitate
Începând din anul 1997 ajutăm persoane juridice și persoane fizice pentru a-și atinge obiectivele.
Despre mine
Rolul avocatului nu este acela de a face dreptate, ci de a lupta pentru o șansă!
Cabinetul nostru de avocatură dispune de peste 25 de ani de experiență în domeniul juridic, respectiv din anul 1997 prestăm servicii de asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată, în fața intituțiilor și autorităților publice, în fața instituțiilor private sau de stat, și asigurăm servicii de consultanță juridică persoanelor fizice și persoanelor juridice în diverse domenii de activitate.

EXPERTIZĂ
Mai jos găsiți domenile noastre de practică
Drept Civil
Această ramură a dreptului cuprinde majoritatea cauzelor cu care se confruntă zi de zi echipa noastră și putem afirma că indiferent de solicitarea dumneavoastră suntem în măsura să vă oferim o soluție legală și temeinică.
Drept Penal
Prin avocații asociați, clienții, persoane fizice și juridice, sunt asistați și reprezentați în fața organelor de urmărire penale, parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, indiferent de gradul acestora.
Drept Comercial
Indiferent că vă doriți să înființați o societate, să modificați statutul societății, să cesionați părți sociale, sau alte operațiuni asemănătoare vă stăm la dispoziție pentru rezolvarea oricărei solicitări din acest domeniu al dreptului.
Drept Administrativ
Suntem calificați să vă oferim servicii de consultanță, opinii legale și să vă asistăm sau să vă reprezentăm în cauze din domeniul dreptului administrativ.
Drept Fiscal
Pornim de la consultanța acordată în domeniu și până la asistență și reprezentare în procedurile jurisdicționale speciale de contestare a actelor fiscale.
Insolvență
Caracterul egalitar al procedurii nu se referă la modul de distribuire a creantelor obținute în urma valorificării, ci la mijloacele procesuale de care se pot folosi creditorii.
Drept Imobiliar
Indiferent dacă sunteți dezvoltator și aveți nevoie de consulantă juridică pe parcursul întregului proiect sau doar vă doriți să achiziționați un imobil pentru familia dumneavoatră, ne puteți contacta.
Dreptul Muncii
Suntem într-o continua dezvoltare economica iar acest aspect se vede și în relațiie de munca care se modifică mai ales din punct de vedere normativ. Suntem conectați la ultimele modificări legislative.
Achiziții Publice
Procedura achiziției publice este cu adevărat deosebită și prevede reguli de strictă aplicare având in vedere că prin aceasta sunt cheltuiți banii publici. Un avocat specialist te poate ajuta.
Drept Bancar și Financiar
Oferim asistență băncilor, corporațiilor și instituțiilor financiare într-o gamă largă de activități bancare, inclusiv împrumuturi sindicalizate, finanțări structurate, finanțare de achiziții, finanțare de active, finanțare de proiecte, securitizare, instrumente financiare derivate, finanțarea transportului maritim, finanțarea telecomunicațiilor și activitatea internațională a valorilor mobiliare.
Dreptul Familiei
Această ramură reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie.
Malpraxis
Dreptul medical sau malpraxis medical reglementează răspunderea civilă delictuală a medicilor și prestatorilor de servicii medicale. Răspunderea medicului poate fi atât administrativă, civilă cât și penală el fiind tras la răspundere pentru prejudiciile produse din eroare, neglijență, imprudent.
Fuziuni și Achiziții
Oferim consultanţă cu privire la fuziuni şi achiziţii naţionale şi transfrontaliere, asistenţă în structurarea operaţiunilor complexe, realizează audituri juridice, pregătește documentaţia contractuală şi asistă clienţii în cadrul procedurilor de licitaţie şi/sau de negocieri directe.
Consultanță Fiscală
Reprezintă redactarea de rapoarte, opinii legale, puncte de vedere privind aplicarea dispozițiilor Convențiilor de Evitare a Dublei impuneri.
Consultanță Juridică
Această ramură se referă la consultanța juridică în afaceri, atât pentru demararea proiectelor aflate în faza incipientă cât și pentru mentenanța unui standard de siguranță și eficiență al derulării operațiunilor cotidiene.
FORMULAR DE CONTACT
Întreabă și vei primi răspuns!
DETALII DE CONTACT
- 0745 533 709
- office@roncioiu.ro
- Piața Unirii 9, parter, Deva, Hunedoara